Descriere: Homeopatia, a cărei eficacitate este recunoscută de cei care o utilizează, pacienţi sau medici, este lipsită de efecte secundare.
Pentru a vă permite s-o cunoaşteţi şi s-o utilizaţi cât mai bine, această lucrare, care a fost actualizată în întregime, vă propune:
• să consultaţi după dorinţă lista completă, în ordine alfabetică, a diferitelor maladii şi a principalelor medicamente care pot avea legătură cu viaţa de familie;
• să descoperiţi principalele teorii ale homeopatiei şi maladiile pe care le vindecă sau le uşurează;
• să pregătiţi o consultaţie, să începeţi un dialog confidenţial cu medicul şi să-i înţelegeţi reţeta;
• să recurgeţi la automedicaţie pentru problemele mici ale vieţii de zi cu zi - somn, guturai, durere de cap etc. -, precum şi pentru toate patologiile caracterizate ca „rău al secolului", cum ar fi stresul, durerea de spate, oboseala, depresia şi altele; să stabiliţi, cu ajutorul unui test aprofundat, profilul homeopatic propriu sau pe cel al membrilor familiei.
Lucrarea de faţă se supune preceptelor eticii contemporane, conform căreia pacientul este responsabil de sănătatea sa. Niciun medic nu poate să înţeleagă mai bine decât pacientul, „din interior", nuanţele durerii de cap sau repercusiunile pe care diverse alte simptome fizice le au asupra stării lui psihice. Iată de ce pacientul poate încerca, fără niciun risc, medicamentele homeopatice în micile suferinţe ale vieţii cotidiene. Totuşi, medicul trebuie să decidă care este modalitatea cea mai adecvată de a trata boala declarată, boala cronică sau repetitivă, simptomul în raporturile sale cu ştiinţa medicală. Pentru că el este acela care stăpâneşte de fapt cunoaşterea medicamentelor de uz homeopatic, a modului lor de acţiune şi reacţie şi a regulilor de prescripţie a acestora.
Conjugarea ambelor competenţe nu se poate realiza decât în cadrul unei consultaţii. Dorinţa mea este ca, dincolo de rezultatele pe care le poate aduce, cartea de faţă să-i ajute pe cititori să se pregătească mai bine pentru întâlnirea cu medicul lor şi să înceapă cu el un dialog bazat pe sinceritate şi încredere.
Dr. Alain Horvilleur
Dr. Alain Horvilleur, Secretar general al Organizaţiei Medicale Homeopatice Internaţionale, predă homeopatia în Franţa şi în lume de aproape 40 de ani. A publicat numeroase cărţi destinate informării marelui public şi a devenit, de-a lungul anilor, autor de referinţă în multe ţări.
Cuprins:
Prefaţă
Mod de intrebuinţare
Dicţionar homeopatic de familie
Profiluri homeopatice ale familiei
Test
Soluţia testului
Homeotipuri
Tabel cu bolile secolului
Tabelul textelor prezentate in chenar
Tabelul medicamentelor homeopatice
Index general
Trusă farmaceutică
De la A la Z celelalte tulburări
Autori: Dr. Alain Horvilleur | Editura: Lifestyle Publishing | Anul aparitiei: 2012 | ISBN: 978-606-92805-8-4 | Numar de pagini: 576 | Categorie: Medicina, sanatate, alimentatie
Dr Maoshing Ni
Secretele autovindecării. Sute de remedii naturiste inspirate de înţelepciunea orientală
Dr. Mao vă va călăuzi pe calea spre o viaţă echilibrată şi sănătoasă. În această carte de referinţă a vindecării prin metode naturiste, dr. Maoshing Ni (Dr. Mao din serialul „Totul despre sex") combină înţelepciunea miilor de ani de tradiţie orientală cu randamentul deosebit al medicinei şi al ştiinţei nutriţioniste occidentale. Pentru a fi sănătoşi, nu e de ajuns să avem un corp sănătos, ci trebuie să ducem o viaţă echilibrată. În prima parte a cărţii de faţă, Dr. Mao arată faptul că alimentele şi plantele medicinale, exerciţiile fizice, conştientizarea de sine, o viaţă emoţională pozitivă, traiul în armonie cu mediul înconjurător şi dezvoltarea spirituală sunt toate elemente esenţiale pentru o vitalitate bună şi o sănătate durabilă. Prezentând cazurile unor pacienţi pe care i-a tratat, el demonstrează cum: • autoevaluare simplă poate preveni bolile; • emoţiile negative ne îmbolnăvesc; • dezordinea din locuinţă poate genera dezechilibru în organismele noastre; • medicina orientală şi cea occidentală pot colabora pentru a înfrânge cancerul. În a doua parte a cărţii, autorul descrie ...
Nana Piț
Cel mai trăsnit manual de gătit pentru copii
În Oraşul Deliciilor, aproape toate străzile au nume de mâncare. De pildă, şcoala se află pe strada Pilaf cu Ciuperci, clădirea primăriei e la intersecţia străzilor Costiţă cu Fasole Bătută, iar ca să ajungi în parc trebuie să traversezi bulevardul Peşte Marinat. Totuşi, în acest apetisant orăşel, există o străduţă care nu îţi lasă gura apă. Este vorba de Aleea Curcubeu, iar la capătul ei vezi casa micului bucătar Timi Burtică. În mica lui bucătărie, Timi Burtică experimentează tot felul de reţete, iar ajutoarele lui de nădejde sunt Găluşcă, un căţel cam grăsan şi leneş, şi un motan alb, pe cât de pufos pe atât de răutăcios, căruia i-a spus, simplu, Smântânică... – La-la-li-lu-la!!! De fiecare dată când termină de gătit ceva delicios, Timi Burtică începe să cânte din toată inima, astfel că toţi prietenii lui de pe stradă se strâng în mica bucătărie, pentru a gusta proaspetele preparate. Încercaţi şi voi să le gătiţi!
Dr. Judith Orloff
Fii conştient de corpul tău • Ia aminte la convingerile tale! • Fii prezent în propriul tău corp! • Simte-ți energia subtilă a corpului! • Caută îndrumare interioară! • Ascultă de visele tale! Aplică aceşti cinci paşi: îţi vei recupera şi cultiva capacitatea intuitivă înnăscută. Vei dobândi vitalitatea de care depinde viaţa ta. Prezentul ghid pentru vindecare intuitivă te va ajuta să-ţi stimulezi răspunsul imunitar, să te refaci după boală, să accesezi forţele vitale ale sexualităţii, să controlezi durerea, să identifici cei mai buni agenţi pentru vindecare și să-ţi înfrângi anxietatea, deprimarea precum şi alte blocaje emoţionale. Judith Orloff, psihiatru şi expert în intuiţie, predă psihiatria la University of California din Los Angeles. Este autoarea bestsellerurilor Positive Energy şi Second Sight. Prezintă conferinţe pe tema legăturilor dintre intuiţie, energie şi medicină, care se bucură de succes pe plan internaţional. Despre activitatea ei s-a vorbit pe larg în show-ul de televiziune Today, precum şi în USA Today şi O: The Oprah Magazine. Medic cu o solidă pregătire tradiţională, ...